Ucigasul meu de porumbei

Si-acum inchid ochii de frica,
Ca un copil mic, in fata unui film de groaza.
Nu vreau sa stiu, sa simt cine,
Ce forta, ce om, cu ce putere te vegheaza.

Mai ti tu minte iubito,
Cum ne pierea frica aceia?
Cand ne strangeam tare de mana,
Amundoi, unul in pieptul altuia,

“Mai e putin, nu te opri, nu ma lasa!”

Si cand fugeam si eu si ea,
Intr-un refugiu dintr-o stea,
“Unde fugi?”
Si el striga cu ura mea,
Prin padurile din gurile de scandura,
ce ma scutura din dinti.
Cautam ca sa scap de el, caci si azi
Simt ca ma cauta, vesel,
Prin case de copii cuminti,

“Sa nu ma minti draga andrei!”

Asa il chema dragii mei pe ucigasul meu de…

Porumbei.

“Cum poti sa faci asa ceva, auzi, tu vrei sa mori?
Esti inca om, tu dragul meu, nu ai voie sa zbori.”

Alearga alean, si frica-mi frige pe asfalt,
Lacrimile-mi fug pe fata, le-am lasat, ratacite de orbite,
Tip si fug descult pe o sosea din clei de oase si cuvinte
Si revin incet pe riduri drumuri ca cicatrice. “Tremuri?”
Devin in cercuri mii de ganduri un copil. “Ce vremuri…”

Imi cauta aripi de porumbel,
Din carii de gand peren,
Du-te omul meu de semn,
Pierdete-n frumos desen

Si-acum inchid ochii de frica,
Ca un copil mic, in fata unui film de groaza.
Nu vreau sa stiu, sa simt cine,
Ce forta, ce om, cu ce putere te vegheaza.

Mi-e greu…

Si-am alergat de guri legat, in ani de-a randul,
Eu de ucigasul meu, si el carandu-si scutul
E si acum antreu in gand, mereu peste doi umeri
Creste si sta ascuns si imi sopteste:

“Cine te iubeste, zi cine te iubeste?”

Si din cand in cand,
Si dintr-un plang in rad;
Imi caut pasi spre iubita mea,
Dar el parca nu vrea
Si imi tot joaca piedica
Si totul a inceput in ziua-n care,
Am ales, sa iti trimit cate un
“Te iubesc” departe,
Mesager un prumbel,
Peste pamant si ape,
Peste ceva lacrimi si ploape,
Cu aripi decolate-n suspin
Si colorate-n sidefiul meu velin.

M-au parasit asa mii de porumbei, dar nu imi amintesc sa se fi-ntors, nici macar unul dintre ei si drumul ma chemat grabit sub varful de condei si uite asa…

Mi-am facut doua aripi din dor si perdea,
Mi-am luat si zborul din ceva culori si ea.
Dar undeva ascuns, de ce suspina lumea,
Statea sub raze rele si-mi radea, Andrei.
Cu un scut rupt, din mesajele mele, ei
In jur doar aripi rupte si sute de porumbei.
Din ras hain ridica de pe pamant un zbor
Si incepu sa ma urmeze, ca un vanator,

Si am fugit mancand si aer si pamant,
Normal ca mi-era frica si ma simteam de nepierdut!
si am zburat ca doi nebuni, si speriat, am tot gonit prin lume,
Ma mai opream, sa odihnesc pasi grabiti cu frica mea pe urme…

Ascuns la fie care popas, strigate de ajutor mi-a ruginit in glas,
Si-am ocolit pamandul, si-am agonisit avantul, dar ma gasit!
Si-ntr-un final ranit, am cazut in pragul casei iubite-i mele
Si Andrei ma prins grabit de aripi si a tot tras de ele zicand

cum poti sa faci asa ceva, auzi, tu vrei sa mori?
esti inca om, tu dragul meu, nu ai voie sa zbori.

si ce tot ii trimiti mesaje, nu ai curaj sa-i spui ce vrei
sau poate este mai usor sa-ti spun ca,

Tu esti chiar Andrei.