Sclav pierdut de lanturi

E Moartea singura cu Noaptea in camera de zi.
Coniac, cafea, tigari, foi cusute-n poezii. Nu e culoare!
Decupeaza tineretea din reviste si ziare,
Coase visele de mobila si covoare. Suna o sonerie,
Telefoane, muzica e prea tare, o da incet si scrie.

El are 20 de ani si n-are stare, isi stinge lumea intr-o noapte cu o boaba si-o tigare, bea tarie pana plange isi face cruce si se culca, bea cafea si baga munca, pana adorm oasele.

Inchide ranile cu fum. Ineaca ingerul cu scrum. Toarna alcool, isi coase buzele cu alte buze isi cere scuze si femeile adorm.

Ca nu e patul pat daca nu-s doua perne sifonate si nu e somnul somn daca nu-l prinde ziua-n alta parte, un semn inchis ca intr-o carte si-a uitat pagina, deschis si prins la aparate, asculta pulsul altcuiva.

Inchide ochii si respira, simte lumina tot mai slaba, setea obscura, lumea injura si se pierde in temperatura. Ridica inima din piept si se piveste in ea. Mai stinge niste cancer mai soarbe o cafea.

Trosneste niste degete, deschide un ziar si isi citeste horoscopul iar si iar.

Cand simte ca nu-si minte destul timpul, sugruma clipa, inghite limba, isi gustata frica. Merge incet, agita sticla, despica spiritul in simturi ascutite ca e-n esenta lui sa isi goneasca ingerii-n tipete.

Deschide tipla, fierbe praful, naste linistea dinaintea furtunii, tremura tare, ca fantezia fara tunete e ca o lume fara sunete si semafoare.

Deschide toate usile, face curent in sine.
Farduri,
Masti,
Pastile,
Marfa,
Gropi
Si monstrii de bucatarie.

Si ce sa fac? Fac bine tot ce fac cu mine.
Volum la maxim pana doare,

Ca mama n-a crescut inca un sclav pierdut de lanturi,
Tre sa ma tin tare.

E Moartea singura cu Noaptea in camera de zi.
Coniac, cafea, tigari, foi cusute-n poezii. Nu e culoare!
Decupeaza tineretea din reviste si ziare,
Coase visele de mobila si covoare. Suna o sonerie,
Telefoane, muzica e prea tare, o da incet si scrie.