Racoare-n cimitir

Ce aer proaspat e iar in cimitir iubita.

Calc linistit al Domnului hotel, zambind in brate cu o cruce, azi n-ajunge nici o lacrima la cer.

E griul rupt barbar din strazi si blocuri Doamne! In ochi de soare, ceata, nu e o culoare.

Am sprijinit in cercul asta de pamant zeci, poate sute, de ruine, fumand tigari care mai tari care mai pline de amar si dor ca trase Domnul norii peste tine.

– Nu ii mai vad nici numele de flori, spunea o mama.

Plageau o suta de copaci, plagea si cerul pentru a mia oara.

Cu nasul rece, pierde cladura in buzunare, cu ochii mici, cu glasul stins, aprinde o tigara. Inchide ochii si trage aer tare, in piept deschide o inchisoare, in frunte aripi prind culoare, in ochi se stige ziua, ca fierul mole-n apa.

Si pune rosu un trandafir intr-o galeata, si pleaca.

– O sa ma intorc cand o sa-mi placa sa te plang.

Cu multi copaci, asa vreau toate cimitirele! Sa pot sa ma ascund de cine vreau, sa imi deschid incet cerul, pieptul, sticla

Si sa beau.

O sa ne-nghesuim si-n cimitir iubita! Ca astia nu tin cont de coate, ghete calcate, geamuri sparte si miros. Suntem pamant pana pamantul nu se taie iar sa mai aduca un sarman, sau poate doi,

O farfurie-n plus la masa de apoi.

Ce aer proaspat e iar in cimitir iubita.